Predicții morbide în privința lui Britney Spears. De ce se tem prietenii cântăreței cel mai mult?

Fosta „Prințesă Pop” nu numai că și-a pierdut „coroana”, dar e pe punctul de a-și pierde și viața, dacă e să luăm în calcul atenționările pe care le fac prietenii cântăreței.

image

Dacă urmărești postările de pe rețelele sociale ale lui Britney Spears… te sperii. Întotdeauna ciufulită, cu machiajul curgându-i aproape tot pe față, îmbrăcată sumar și cu niște discursuri inteligibile, Brit dansează haotic și este cât se poate de indecentă și de incoerentă. Ce se întâmplă cu fosta Prințesă Pop?

Prințesă Pop nu mai e de ceva vreme, pentru că n-a mai urcat pe-o scenă de ani de zile și nici nu mai pune piciorul prin studiourile de înregistrare. Dar problema cea mare a divei nu e cariera ei, ci simplul fapt că se află într-o perioadă nefastă din viața ei, după cum se vede cu ochiul liber în postările ei online.

Iar cei din anturajul lui Britney trag un semnal de alarmă în privința cântăreței americane, de fapt prietenii ei au „predicții morbide” în ceea ce o privește pe Spears. Ei sunt de părere că vedeta se află pe ultima sută de metri înainte de un mare dezastru.

Divorțată, fără carieră și fără copiii pe care i-a făcut la tinerețe, Britney Spears este singură și… incapabilă să aibă grijă de ea însăși. După ce pierduse custodia fiilor ei, cântăreața s-a reunit cu copiii ei, Sean Preston, de 19 ani, și Jayden, de 18 ani, abia acum doi ani. doar că nu poate menține legătura în mod constant cu ei… din motive necunoscute.

Pur și simplu, viața vedetei este haotică, scăpată complet de sub control, după cum se tem și prietenii ei, care spun că noutățile din viața lui Brit nu sunt de bun augur. Ce-a mai făcut Spears?

Își copleșește fiii cu cadouri exorbitante. De pildă, i-a cumpărat lui Jayden, mai nou, o mașină de lux, un Mercedes în valoare de 200.000 de dolari. De parcă asta îi lipsea adolescentului de 18 ani, crescut doar de tatăl lui, Kevin Federline! Și asta încă nu e cela mai grav!

Mai grav e că starea vedetei se deteriorează de la an la an, ea pare că a pierdut controlul propriei vieți, iar cei din jurul ei se tem ca diva să nu ajungă la limita de la care nu se mai poate întoarce. Consumă droguri, ia pastile cu pumnul? Nu se știe exact ce face Britney, dar amicii ei spun că nu e bine deloc, din păcate.

foto - Profimedia



Recente

Gloria Estefan  foto   Profimedia jpg
Barbra Streisand  foto   Profimedia jpg
Cartea Sanatatii v11 Mihai Craiu jpg
Cher  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt  foto   profimedia jpg
46 47 shutterstock 498892594 jpg
shutterstock 2135189307 jpg
GettyImages 73248981 jpg
Laura jpg
Jennie Garth  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez colaj Instagram jpg
planet volumes qxIObOAjoOc unsplash jpg
AHA  foto   Profimedia jpg
Bridgerton  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu familia  foto   Profimedia jpg
Dakota Johnson  foto   Profimedia jpg
Cole Escola la premiile Tony  foto   Profimedia jpg
numerology concept with pink light jpg
Patsy Kensit  foto   Profimedia jpg